Motivul pentru care Adriana Săftoiu s-a decis să scrie „Cronica de Cotroceni”

Publicat: 28/05/2015, 21:17
Actualizat: 04/08/2015, 14:39

„E o carte care curpinde perspectiva mea asupra modului în care relaționează un om aflat la putere cu tot anturajul, anturaj înseamnă tot, ziariști, intelectualitate, instituții de stat, servicii secrete, modul în care funcționează acest conglomerat”, a spus Adriana Săftoiu.

Fosta consilieră de la Cotroceni a spus că faptul că a scris o carte acum nu echivalează cu lipsa de loialitate nici față de Traian Băsescu și nici față de instituția prezidențială.

„Cred că față de instituție asemenea exerciții arată loialitate față de cetățeanul care prin taxele și impozitele lui face posibilă să existe o instituție de stat”, a spus Adrian Săftoiu, care spune că atunci când a scris cartea s-a gândit la loialitatea față de cetățean.

„Față de mine și conștiința mea eu mi-am propus să nu vorbesc, să nu spun nimic cât timp Băsescu avea mize politice electorale, numai că nu e o carte doar despre Traian Băsescu. Dacă era o carte doar despre Traian Băsescu era vorba despre un personaj. E vorba despre un sistem poilitic, e vorba despre un sistem politic pe care la finalul celui de-al doilea mandat al lui Traian Băsescu l-a criticat destul de acut”, a mai spus Adriana Săftoiu.

Întrebată de ce a scris cartea acum și dacă ar mai fi scris-o dacă s-ar fi înțeles cu Traian Băsescu, Adriana Săftoiu a spus că a scris cartea pornind de la declarațiile fostului președintele de la finalul anului 2014.

„În mod evident, cartea n-avea niciun sens dacă la finalul anului 2014 noi nu continuăm să ne plângem de relația cetățeni-stat, și dacă fostul președinte al României nu ne-ar fi spus câteva lucruri foarte adevărate și importante că nu există un control civil asupra serviciilor secrete care au o putere foarte mare, că există excese, abuzuri, că sunt probleme cu respectarea drepturilor și demnității umane. O spune președintele României după 10 ani de zile. Iar cartea asta vine și ne spune un lucru esențial: dacă o mai ținem cu dragostea față de președinți și față de instituții, ne îndrăgostim și le dăm un cec în alb, credeți-mă peste cinci ani vom fi exact în aceeași situație de a ne lamenta ce prost se trăiește în România”, a mai spus Adriana Săftoiu.

Fosta consilieră a președintelui Traian Băsescu a prezicat că noul său volum prezintă de fapt modul în care a văzut ea lucrurile.
„E o carte care cuprinde perspectiva mea asupra modului în care relaționează un om aflat la putere cu tot anturajul, anturaj înseamnă tot ziariști, intelectualitate, instituții de stat, servicii secrete, modul în care funcționează acest conglomerat”, a mai spus Săftoiu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Monica Pop, noi detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Care sunt șansele...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
BANII românilor sunt VERIFICAŢI. Guvernul a dat ordin. Au început confiscările
Cine s-a răzbunat pe Simona Halep. El este „iubitul” de 57 de ani
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024
×